Octombrie 2025

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Joi, 30 octombrie 2025, s-au împlinit 9 ani de la plecarea în veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian. Cu acest prilej, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, urmată de Slujba parastasului la mormântul „Voievodului

Mesajul ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor la împlinirea a 9 ani de la mutarea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian Chira . Foto

„Viaţa Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian a fost ca o Evanghelie deschisă. A fost icoană şi pildă. Şi rămâne icoană şi pildă pentru ierarhi, pentru preoţi, pentru monahi, a rămas monah toată viaţa, şi pentru credincioşii care l-au iubit şi pentru noi toţi, care l-am iubit, l-am preţuit şi-l iubim, şi-i cinstim

Astăzi, 30 octombrie 2025, după slujba de pomenire a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian de la Mănăstirea Rohia, cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar eparhial împreună cu Arhid. Onuț Păcurar, inspector al Sectorului Social Filantropic și Misionar, au efectuat o vizită la

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezenți în Capitală cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s-au reunit astăzi, 28 octombrie, în ședință solemnă în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Luni, 27 octombrie 2025, de sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I și Patriarhul Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au slujit cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale.

Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, duminică, 26 octombrie 2025, de sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ și Delegat Eparhial a săvârșit, în fruntea unui sobor, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie”

Duminică, 26 octombrie 2025, a XXIII-a după Rusalii și sărbătorea închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au sfințit pictura în mozaic a Catedralei Naționale.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑a întrunit astăzi, 25 octombrie 2025, în ședință de lucru în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu ocazia Zilei Armatei Române, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ și Delegat Eparhial, a participat la solemnitățile oficiale organizate de autorități la Monumentul Oașului Român din Municipiul Satu Mare. Cu acest prilej,

• Ziua Armatei Române la Carei Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu ocazia Zilei Armatei Române, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ și Delegat Eparhial, a participat la solemnitățile oficiale organizate de autorități la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului

• Conferința preoțească de toamnă | Satu Mare, Carei și Oaș Joi, 23 octombrie 2025, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă cu preoții din Protopopiatele Satu Mare, Oaș și Carei la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”

• Prezentare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Miercuri, 22 octombrie 2025, de la ora 13:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a participat la evenimentul prezentării de carte a domnului profesor Dr. Ioan Dorel Todea, care a avut loc la Biblioteca

• Proiectul Eparhial „Scrisoare către bunicii mei” 2025 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice – 1 octombrie, în contextul Anului Centenarului Patriarhiei Române, Departamentul Media-Online din cadrul Sectorului Cultural și Comunicații Media în parteneriat cu Sectoarele de resort Teologic-Educațional și

• Conferința preoțească de toamnă | Sighet și Vișeu Marți, 21 octombrie 2025, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă cu preoții din Protopopiatele Sighet și Vișeu la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vișeu de Sus, Protopopiatul Vișeu, județul

Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu ocazia comemorării Martirilor de la Moisei | „Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei – un Altar al Memoriei Naționale” Ne aflăm astăzi într-un loc încărcat de istorie și durere, dar și de demnitate și curaj: Ansamblul Memorial al Martirilor de

• Pomenirea Martirilor de la Moisei De sărbătoarea închinată Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie 2025, cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier și delegat eparhial, a slujit la Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” – Moisei II, Protopopiatul Vișeu, județul

Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, luni, 20 octombrie 2025, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier și delegat eparhial, a fost prezent la ceremonia de conferire a titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Maramureș” Domnului Dan Cristian Vodnar. Cu această ocazie, Arhim. Ioachim a dat citire

Luni, 20 octombrie 2025, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă cu preoții din Protopopiatele Baia Mare, Lăpuș și Chioar, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare. Evenimentul a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul

• Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Solduba Duminică, 19 octombrie 2025, a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a sfințit capela de cimitir din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Solduba, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, după

• Vizită în urma incendiului din Săsar Duminică, 19 octombrie 2025, după Sfânta Liturghie săvârșită în Parohia Săsar I, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat o vizită la locuința și anexa văduvei Român Doinița, ca urmare a incendiului produs în noaptea de 18 spre 19 octombrie, și

• Binecuvântarea capelei de cimitir și Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Săsar Duminică, 19 octombrie 2025, a XX-a după Sfintele Rusalii, când se citește Sfânta Evanghelie despre învierea fiului văduvei din Nain, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săsar, Protopopiatul Baia Mare,

• Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Seini I Sâmbătă, 18 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a sfințit capela de cimitir a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Seini I, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș, după care a săvârșit Sfânta și

• Vizitarea birourilor consilierilor de resort Vineri, 17 octombrie 2025, după ședința cu Permanența Consiliului Eparhial, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul au vizitat birourile consilierilor de resort ale Administrației Eparhiale. Foto.

• Slujba Prohodirii pentru tânărul Fărcaș Tudor Ionuț Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, miercuri, 15 octombrie 2025, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier și delegat eparhial, însoțit de părintele arhidiacon Onuț Păcurar, a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți, slujba de prohodire pentru tânărul student

• Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în sobor de Arhierei la Catedrala Mitropolitană din Iași Marți, 14 octombrie 2025, de sărbătoarea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în sobor de Arhierei la Catedrala

De Sfânta Cuvioasă Parascheva, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit slujba de târnosire a Schitului „Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iași”, ocrotitoarea Moldovei și a întregii Românii, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură.

• Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Târșolț Duminică, 12 octombrie 2025, a 21-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Târșolț, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare. Sfânta

• Târnosirea bisericii din Trestia, Protopopiatul Lăpuș Duminică, 12 octombrie 2025, când se citește pericopa evanghelică cu semănătorului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat credincioșii din Parohia Trestia, Protopopiatul Lăpuș, unde a târnosit biserica, a binecuvântat o Sfântă Cruce la intrarea în curtea bisericii, un lumânărar și clopotnița nouă, a

• Consfătuirea profesorilor de religie din județul Maramureș Vineri, 10 octombrie 2025, cu începere de la ora 14:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat, în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, consfătuirea anuală cu dascălii de religie care

• Prohodirea Preacucernicului Părinte Vinț Gheorghe Vineri, 10 octombrie 2025, cu începere de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit slujba de înmormântare pentru preotul Gheorghe Vinț, în fruntea unui sobor de preoți. Slujba de prohodire a avut loc

• Proiectul „Ajută un bătrân sa zâmbească” Joi, 9 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat o vizită la sediul Protopopiatului Ortodox Satu Mare, acolo unde se derulează Campania intitulată „Ajută un bătrân să zâmbească”, componenta – „consultații oftalmologice și oferirea de ochelari gratuit”, pentru 200

• Vizită la Parohia Ortodoxă Păulești, Satu Mare Joi, 9 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, însoțit de părintele arhidiacon Teodosie Bud, consilier eparhial economic, a vizitat Parohia Ortodoxă Păulești, Protopopiatul Satu Mare, preot paroh Alin Andreescu. De asemenea, a fost prezent și părintele Gabriel Gorgan, protopopul

• Consfătuirea profesorilor de religie din județul Satu Mare Joi, 9 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat consfătuirea anuală a profesorilor de religie din școlile și liceele județului Satu Mare, eveniment care a avut loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. Foto.

• Vizite arhierești la Mănăstirile Țeghea și Măriuș Marți, 7 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, însoțit de părintele arhidiacon Teodosie Bud, consilier eparhial economic, a efectuat două vizite la Mănăstirile Țeghea (proiect Altar de vară) și Măriuș (construirea unei Porți–Clopotniță). Cu această ocazie, Preasfinția Sa a

• Cu profundă tristețe, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului anunță faptul că, Preacucernicul Părinte Vinț Gheorghe, a trecut la Domnul. Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, alături de conducerea Protopopiatului Ortodox Român Carei transmit un mesaj de

• Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Cărbunari, Protopopiatul Baia Mare Duminică, 5 octombrie 2025, a XIX-a după Sfintele Rusalii, când se citește pericopa evanghelică cu predica de pe munte și iubirea vrăjmașilor, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit în mijlocul credincioșilor din Parohia Cărbunari, Protopopiatul Baia Mare,

• Slujba de binecuvântare a Ambulatoriului nou la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare Duminică, 5 octombrie, de la ora 15:00, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit slujba de binecuvântare a Ambulatoriului nou, ce constituie un moment

• Proiectul Eparhial „Scrisoare către bunicii mei” – prilejuit de Ziua Internațională a persoanelor vârstnice – 1 octombrie 2025 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Sectorul Cultural și Comunicații Media în parteneriat cu Sectorul social-filantropic și misionar lansează a treia ediție a Proiectului Eparhial intitulat „Scrisoare către

• Miercuri, 1 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, cu prilejul deschiderii noului an universitar pentru studenții și masteranzii teologi ai Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”. Amintim faptul că

• Hramul Mănăstirii Rohița Miercuri, 1 octombrie 2025, sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat împreună cu credincioșii lăpușeni și de pe plaiurile învecinate, sosiți la Mănăstirea Rohița, pentru a-i cinsti hramul, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvânt de